Bun găsit, tuturor!
Aş vrea ca toţi aceia care intră pe acest blog să ştie că aici vor fi postate creaţii literar-artistice ale oricărui artist indiferent de vârsta acestuia. Am îndraznit să încep acest blog deoarece observ cum, zi de zi, viaţa culturală a României se degradează şi este extrem de mult mediatizată subcultura. Iar acest lucru mă revoltă de-a dreptul. Iată de ce am avut iniţiativa de a crea un blog specializat pe cultură şi nimic altceva. După cum se poate observa, până la această oră, am postat versurile unor cunoscuţi poeţi vâlceni. Desigur că cel dintâi a fost nimeni altul decât regretatul George Ţărnea, un adevărat colos al poeziei vâlcene şi româneşti. Vor urma şi alţi poeţi, nu numai vâlceni, dar voi încerca să postez şi lucrări de artă în funcţie de acordul pe care îl voi primi de la autorii operelor în cauză. Cultura trebuie să îşi reia locul pe care l-a avut cândva. După umila mea părere, o naţiune fără cultură este doar un grup cu reflexe animalice şi nu reprezintă nimic. Nu ar strica dacă aş primi chiar şi sugestii de la dumneavoastră, cei care vizitaţi acest blog. Vă mulţumesc,
Dan Alexa (pseudonim literar)
vineri, 17 iulie 2009
joi, 16 iulie 2009
Capodopera
de George ACHIM
Tabloul acesta mă reprezintă
am jurat să zâmbesc într-un fel
ca să pot strivi răceala timpului
scurt în care am fost model
mâinile atât de mult mi le
frământam încât n-au fost
nici măcar conturate
trupul îmi fumegă în spate
se mai vede toamna
strâmbându-se la fereastră
pe ochi prietenul meu şi-a şters
pensula de patru ori o şansă
am numărat bine pentru că
tocmai mă supărasem pe culoare
oricâte şedinţe am ţinut
n-am reuşit să cădem de acord
asupra libertăţii lor singulare
şi totuşi pălăria tatii se vede bine
ţipă la mine adunându-mă
în mijlocul acestui imperiu al nimănui…
din volumul "Vreau să spun"
sursa: poezie.ro
Abonați-vă la:
Postări (Atom)